Omul nu va tră numai cu pâine, ci cu tot cuvântul Lui Dumnezeu

Comuna Pangarati - Neamt a fost binecuvantata de Dumnezeu cu un crestin smerit si evlavios, in persoana invatatorului Gheorghe Garbulet, nascut in 1910.
In timpul celut de-al doilea razboi mondial, Gheorghe Garbulet a fost trimis trimis pe front. In timpul luptelor din Caucaz i s-a pus pistolul la gat si a fost impuscat. Dar prin minune, a scapat cu viata. Dupa ce sta in spital vreo sase luni de zile, este lasat la vatra ca invalid de razboi, dar este reincorporat in 1944 in timpul luptelor de la Neamt, unde cade prizonier. Este trimis in lagarul de la Oranki, unde sta trei ani de zile, primind toate ca din mana lui Dumnezeu. Despre acesti ani el povesteste:
"Acolo l-am cunoscut cu adevarat pe Dumnezeu. Eram in lagar si Parintele Dimitrie Bejan, ne talcuia dintr-o Biblie, care prin minune Dumnezeu a pazit-o de n-au pus-o pe foc, caci in fiecare saptamana ne faceau perchezitie. Eram cate 70-80 inscrisi pe zi sa citim o pagina din Biblie. Aici am inteles cuvantul ca omul nu va trai numai cu paine care nu era in lagar, ci cu tot cu cuvantul lui Dumnezeu".
Dupa ce iese la pensie, profesorul Gheorghe Garbulet, cu binecuvantarea preotului paroh, face o frumoasa misiune ortodoxa in satul Pangaracior - Neamt, mai ales difuzand carti sfinte de tot felul, din casa in casa. Apoi citeste duminica cazania la biserica. Merge pe la copii si bolnavi; sfatuieste, invata, mangaie si face milostenie.
Viata lui este un continuu apostolat, o jertfa de trei sferturi de secol, de marturisire a Evangheliei lui Hristos, de misiune, de milostenie si slujire sfanta.
Ce alta misiune si slujire ortodoxa mai frumoasa poate face cineva ca acest smerit crestin si frate in Hristos? De aceea il recomandam de model tuturor crestinilor care vor sa se mantuiasca. Caci fara jertfa, fara osteneala si renuntare la cele de pe pamant, nu ne putem mantui. Bunul nostru Mantuitor sa primeasca jertfa, lauda, statornicia si buna credinta a placutului sau, Gheorghe , ca sa fie indemn, lumina si calauza ortodoxa pentru toti care cred si in invierea Domnului.
"Istorioare duhovnicesti", Arhimandrit Ioanichie Bălan

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu